De cade luna-n mare
ploile de noapte, rămase-n întuneric atîrnate
prin gust amar
de mere prea mult coapte
Adie a toamnă
Umărul tău gol e-un măr din care încă mușc și îi sorb zeama
deși, cîndva, tot am să-l tai felii, felii
cu lama…
Author Archives:
Eva
De aș fi fost altcineva
să mă fi numit Eva
ai fi trăit ieri cu absența mea
Cuvintele nerostite stau chircite
Toate au trecut
A rămas prezentul nenăscut
Putrezită-mi fi-va carnea din care ai mușcat
trupul înfulecat din tălpi pîn-la gură cu ură
Am fost doi în noiembrie
Doar furnicături și lovituri în decembrie…
și-aș vrea să-mi uit de tine
plimbîndu-mă prin mine…
Crinul alb
Clepsidra destinului înghite visul timpului
Fluturi ce zboara în fiecare colţ din mine
aşa cum zburdă caii pe câmpii.
Nu simţi frigul ce m-apasă?
Timpul nostru a-ngheţat
Clepsidra cu vise furate s-a spart
iar fluturii nu zboară în noapte.
În cer de vei fi plecat
În umbra nopţii m-ai lăsat
cu vocea fără glas
Având de la tine un amărât de ceas.
Se risipesc amintirile-n mare
scoicile au pete şi gust de sare
S-au copt acum fructele de mare
iar tu ucis ai fost de nisipul îmbrăcat în soare.
Iarna te caut
Vara ma cauti
Iar primavara mă caut pe mine
Buzele-mi încinse dau să-ţi sărute racoarea alor tale buze
Ascund gustul neîntîlnit
şi dau năvală gustului fără de iubire.
Iubirile s-au rătăcit pe jos
Crinul alb s-a ofilit în palma-ţi plină de păcate
şi Timpul a îngheţat în noapte.
Inel împrumutat
Mai ții minte
inelul de pe mîna altei femei
Prima ciocolată băută împreună
Lacrimile cu gust de hotel
Facturile nesfîrșite de telefon
vocile nostre nu se-ndurau să spună ultimul cuvînt
Ne ascundeam în iarbă
cuburi de cenușă drept speranțe
săruturile înțepături de viespe
îmbrățișări cu privirea în pămînt
Mai ții minte
nu mi s-a potrivit inelul…
Elegie
Acum nu-i vară
și mă întristez
Urăsc iarna și nasul înghețat și roșu
urăsc ceaiurile fierbinți
dar îmi place Crăciunul…
Atunci primesc cadouri
și-mi văd familia
și stăm cu toții la masă
și vinul curge în pahare
și păsările vin să ciugulească din prea plin
și-mi simt sufletul risipit în carafa cu vin…
Merg prin zi
M-ai vinde nispului
m-ai da goală pustiului
Ești surîs cu gust de sare
Sunt inimă fără culoare
Merg prin zi
și mi-aș dori…
Merg prin zi
mă rog de soare
să-mi prindă inima culoare
Resemnare
Nu mă mai surprinde
chipul tău golit de sînge
Singurătățile noastre
umblă flămînde
Printre umbrele mortilor
dispăruți de mult
te strecori in mine
ca un vierme
si rămîi acolo
putrezind…
Dacă ai fi cu mine
Dacă ai fi cu mine
tristețile s-ar ghemui într-un colț
și mîinile tale luînd forma sînilor mei
mi-ar alunga de pe buze
gustul de cerneală topită
și golul de iubire din privire…
Aripi de vînt
Aripi de vînt
cuvinte moarte în soapte
Aripi de vînt
gînd ucis sub ochi închis
Poate am fost și mai sînt
pe aripi de vînt
Amintiri goale
Amintirile mele goale
nepieptănate
și de tîmple atîrnate
încerc să le fac uitate
Nici nu-mi plac
nici le iubesc
Le iau de cap sau de coadă
și le-arunc mereu în stradă
Ca tîmpla să-mi izbăvesc
sub călcîi le tot zdrobesc
Măcar haine de-ar avea
le-aș vinde poate undeva
Cît de ieftin
tot le-aș da ca să pot din nou visa…
Ultimul os
Durerea rămîne atîrnată
ca un fruct necopt al mîniei
Păsări flămînde
îmi ciugulesc idealurile
Mă așez pe tăcerea celor din jur
și mă întreb cum ar arăta soarele noaptea
printre ceștile de cuvinte nerostite
Înghit lacom lumina
pînă nu mi-a amorțit și ultimul os…
Durerea-mi rămîne atîrnată
ca un fruct necopt al mîniei
Zmeul
Am vrut să ies din mine
dar cum vîntul îmi închide ușa
îmi scot masca
și simt cum încep să mă descompun
Trupul tău din lut moale și cald
între așternuturi miroase a soare și dor
În jocul nostru mă pierd
și înalț un smeu printre flori
Așa îmi îmbraci mereu dunga unei pleoape
cînd se lasă noaptea peste noi…
Numai liliecii știu ce e lumina
Numai liliecii știu ce e lumina
Mîine e joi
iar eu doar vineri te iubesc cu adevărat
Nu, nu te-am părăsit
Te simți doar singur
Mă-ntreb
ce ai să faci cînd te va părăsi singurătatea?
Ce simplu ar fi să cred
că luna și-a luat pușca-n spate
și a plecat să te vîneze…
I-aș arăta eu ascunzișul tău
la mine în suflet
Cînd te va găsi
dacă te-ar fi întrebat unde mă aflu
n-ai fi putut răspunde
pentru că taci așa cum tac felinarele
rînd pe rînd…
ADIEU…
Adieu, parfum de iluzii !
M-am privit în ochi multă vreme
Nimic nu mă durea
O devenire totul
Doar un pahar de vin
și carne îngropată
ca mușuroiul de furnici
peste care ai aruncat o lopată de pămînt
În întuneric
fără să las urme pe zăpadă
m-am înșurubat din nou în craniu…
Mă simt mestecată de greieri
și cerul pe care arde un nor
mi se răstoarnă în creieri…
Şi tot asa…
Trupul meu
începea odată cu tine
Intrai în cameră
și-îmi creșteau mîinile, sînii, ochii, capul și tot așa…
Te așezai pe marginea patului
și războiul dintre noi
îl înveleam grijulii în cearșafuri și…
Tot așa…
Și tot așa
din obsesie în obsesie
mi-aș zbura creierii
să fiu după chipul și asemănarea
prafului de pușcă rămas pe țeavă
Și tot așa
în nopțile moi
cînd luminile se sting în tot orașul
închid ochii și mii de insecte se hrănesc din mine cu uimire
gîndind că nu toți morții-s morți în cimitire
Și tot așa
de cîtva timp
ninge din ziduri cu fulgi mari
din piatră
mai reci ca gheața
Despre noi…
Ce-aș mai putea să zic?
Dacă te-ai întoarce
n-ai mai recunoaște nimic…
Gesturile pe-ntuneric
În camera mea
soarele apune de multe ori peste hainele mele împrăștiate
și-mi luminează o parte a tîmplei
lăsîndu-mi gesturile pe întuneric.
Între respirațiile noastre
se joacă un copil.
Pleci noaptea
și ziua mă ții de mînă.
Pentru Toți există un Timp
așa cum pentru Toate există o Viață.
Cu virgule și semne de întrebare
trăim în cutii de conserve
deși, lîngă zidul meu
se respiră parcă altfel.
În oglinda depărtărilor
regăsesc cenușiul strîns pe cărămida sufletului.
Îți dau un sfat:
dacă vezi o piatră, ia-o în brațe!
O să se facă om.
ÎNTREBĂRI
Ai stat vreodată
la masă
cu oameni care-ți vorbesc într-o limbă necunoscută?
Ai simțit vreodată
că trupul și-a pierdut umbra
și l-au învinețit cuvintele?
Vă voi vorbi în continuare despre tăcere
Cînd măștile tragice intră la apă
lacrimile-s alunițele unui bufon vesel
Știai că prin trupurile noastre circulă electricitate?
Mă aștepți?
Îți mai lași amprentele prin locurile prin care voi trece?
Balaceala noastră în carne
dovedește că sufletu-i o ciozvîrtă de porc?
Hai, șterge-ți lacrimile!
Dragostea-i memorie…
Valiza amintirii
În scris trăite nopți
se vor sfîrși curînd
Valiza cu-amintiri
pe droguri am s-o vînd
Cafeaua s-a vărsat pe masa din fereastră
lîngă perdele ce-au început de ieri să putrezească
Liniștea îmi trece prin suflet
ca un tren cu ferestrele sparte
Nu vreau să mă mai mint
și mă caut în toți trecătorii
în speranța că voi găsi un loc unde să mă sfîșii
Pe una din străduțele din fața casei
mă bucuram puțin
chiar și în serile reci de noiembrie
cînd gura-ți sufla aburi
pe pleoapele inimii mele
Fără destinaţie
Pe străzi
oamenii-s grăbiți
mașinile dau să se ciocnească
și o femeie încearcă să-și prindă eșarfa luată de vînt.
Doi îndrăgostiți
se întîlnesc.
Eu și cu tine.
Tu și cu mine
Aș putea să mă las purtată de vînt
să mă simt cutreierată de muzica șoaptelor
pianul acela bătrîn la care copiii îndrăznesc să se joace
De atîta singurătate m-aș apuca să rescriu destine
Prea multă fericire poate ucide!
Tu stai aici
în mine
comod
și te port prin noapte
Dar mi-au smuls chipul
și am întîlnit fețe necunoscute
Aseară mi-ai spus că abia aștepți să te naști
ca să mă poți privi
Spune-mi
voi fi la fel de frumoasă?
Celor care aplaudă iubirea
vă mulțumesc.
În drumul meu spre nicăieri
mi-ați permis să trec prin viețile voastre…
De fapt
Uneori cerul mi se scurge pe piele
ca o acadea moleşită-n albastru
De fapt
plecarea nu mă mai impresionează
Stiu că trăieşti
Îmi rămîne să mă gândesc
la cât de frumoşi sunt oamenii
când devin corăbii-n larg
E atâta tristeţe că până şi ferestrele nu-mi mai arată luna
de teamă să nu-mi recidiveze tumorile.
Acum
creierul meu
chircit ca un deţinut pe podeaua rece
nu mai înţelege nimic
Am lăsat umbrele noastre tembele
să se caţere pe ziduri
să urle în felul lor
dramatic şi obscen
Cu timpul
am înţeles că lucrurile au fost doar vara bucuriei celuilalt
Despre nimic
nu aş fi vrut
de fapt
să mai vorbesc!
Altă lume
şi istoria o scriu învingătorii
Într-un hamac cu tine
uitam de mine
iar linistea mergea pe pământ
ca dintr-un sat într-altul
Singură în singurătate
cu buze albastre
n-am să mai sărut
ale tale ceruite buze
Se pare că cerul
şi pămîntul
se iubesc
Pereţii casei mele ţi-au păstrat
umbrele şi paşii
și am să mă întorc iar la hamac
acolo unde buzele se-mpreunau
Voi povesti tuturor
că ai fost călcat de TIR
Numai să mori!
Să fiu convinsă
c-ai fost pe lume
Decor in sens unic
Părăsim pasiuni,oameni,idei, pentru noi începuturi.
Am desenat pragul şi uşa,
am deschis clipa şi am ieşit.
Atacul meu de panică este răsăritul
,iar fericirea şi liniştea este apusul.
Ţi se pare ciudat,nu?
Şi mie.
Când maşina timpului se loveşte de mine
mă taie în zeci de bucăţi.
Ziua despic din timpul morţii o fîşie
şi îmi bandajez cu ea palmele.
Poate că nu ştiai,
dar viaţa şi moartea se iubesc pe Golgota
si se urasc cînd se îmbrăţişează.
Sunt doar un décor
într-un sens unic!
Să rîd?
Când râd,mă schimonosesc
pe chipul meu sclipeste diformul.
Când mă întorc cu faţa la perete,
desenez aripi si îmi uit numele.
Cred că m-am rătăcit
într-o lume deformată
şi totul îmi este străin aici.
Mă uit la ei,la oameni.
se prabuşesc.
Au uitat să zâmbească
şi amintirile lor îţi păstrază viaţa agăţată
de tâmple.
Am inceput să cred
că amintirile zac între urme de câine.
Şi stii ceva?
Mi-e scîrbă de zîmbetele voastre false
şi nu îmi plac doamnele cu mănuşi albe catifelate.
Nici măcar prostia poleită cu Swarovski.
Capătul lumii poate fi acelaşi cu începutul!
Iubire negociabilă
Bucata mea de frig o împart cu tine,iar Siberia va fi pentru amandoi.Vrei?Şi-acum când soarele ţi-a intrat în ochi nu vezi când zîmbesc.Nu vezi.Nu mai vezi nimic…Nici măcar pe mine.Şi aş da orice să aud liniştea cum biciuieşte distanţele noastre lungi.Orice??Da,orice.Aş da la schimb plămânii mei pentru ochii tăi,şi mîinile mele pentru buzele tale.Crampele încep să mă doboare.Sîngele se izbeşte de plămîni şi are orgasm.Tu stai in vitrina deşi a mai rămas un ciob.Iubirea noastră este negociabilă.Iţi dau la schimb iubirea pentru razbunare.
ORBII VĂZĂTORI
În vesel clinchet de tramvaie
orbi văzători cu multe straie
găsite toate prin gunoaie
se tînguie amar și jură
că-i o stea care-i veghează
și la ea îngenunchează.
Îngerii în blugi
și cămăși cu dungi
cu păr lung, roșcat
și făr’ de păcat
iau totul în glumă
și mestecă gumă
Cum și orbii merg în noapte
văd țiganii printre șoapte
cum îngerii pe a lor stea
prăpădesc acum pe lapte
tot ce pus-au ei deoparte…
Mergem?
Desi am certitudinea ca nimeni nu va citi aceste randuri,ceva ma opreste sa fiu eu 100%,exista o cenzura. Am sentimentul de dezamagire atunci cand ma gandesc la spirit,la frumos,la miracol.Am sentimentul acesta deoarece,din pacate sunt tot mai putine persoane capabile sa le accepte si sa le inteleaga.Nu inteleg de ce,cei mai multi fug de aceste minunate daruri de la Creator.Probabil ca am invatat sa ne bucuram mai usor de “materie”, de “forma”… Am obosit.Am obosit sa cred ca si cei din jurul meu pot sa simta,sa vada,sa atinga.Am obosit sa lupt cu ei de una singura si sa fiu mereu cea invinsa.Va rog dragilor,ucideti-ma cu frumosul,cu spiritul,cu miracolul,aratati-mi ca pot muri si asa!Totusi,am avut onorea sa intalnesc si oameni frumosi,vii si cu sufletul incarcat de lumina.Am incercat sa fur de la ei lumina,sa o inteleg,sa o accept,si mai ales sa o simt.Inca ma lupt cu mine,razboiul nu s-a terminat.Sufletul,desi,este incarcat cu lumina,ii da tarcoale umbra.Poarta acest razboi de ani de zile.Momentan nimeni nu a invins. Imi place sa merg la mare.Sa o privesc,sa privesc infinitul ei,ca apoi sa ma intreb daca nu cumva marea este cerul si cerul este marea.Inca sunt in dilema.Apoi sa intru usor in mare,cu dorinta si sentimentul ca imi spal sufletul,nu trupul,de noroiul acumulat.Si de fiecare data acest lucru imi da o stare placuta,si bizara.Apoi ma intind la soare,cu dorinta ca razele sa imi arda tot ce este negativ in mine. Imi place Vama Veche,mergem?
DOUĂSPREZECE NOPȚI DE-ACUMA
Noaptea și ziua întruna
mi se tot scurg pe trup
iar copacii îmi sorb umbra
în lacom foșnet mut
Se-ntorc iar ochii minții
acolo unde vor
și-n patul meu de patimi
doar tîmplele mă dor
Douăsprezece nopți de-acuma
mă învelii cu ochii tăi
și în cuvîntul fără straie
ce îl tot sorb și mi-l tot bei…
SPAIME
Mă feresc de lucrurile căzătoare
Vântul de cristal mi se scurge pe trup
Zborul fluturilor apune
Pe strada cu soare de plastic
copacii mă strigă îngrijorați
Aerul îmbîcsit mă-nvață să zbor
Deasupra gîndului sălbatic
gînduri arse
cuvinte despletite
în amurgul serii
se despart rătăcite
SUFLETE MOARTE
Morții se înghesuie la infinit
în aurul toamnei ruginit
Chip de femeie
cu aripi în vînt
plutind peste morții fără mormînt
Doar toamnei rugină
îi e dat să poarte
atîtea suflete moarte
PEREGRIN
Cînd trecătorii se scaldă
doar în nopţi de lumini
mi-aruncă privirea caldă
și-nfloresc pe stradă crini
Dar atunci cînd mă confundă
chipul mi se face scrum
privirea îmi devine umbră
cînd îi întîlnesc pe drum
Și mi-e frig cînd mă confundă
și îmi vine atunci să strig
că sunt doar o muribundă
care mușcă din covrig…
RĂTĂCIND
Soarta dansează
pe sîrmă înghimpată
și-n joacă pustiește
o stradă aglomerată
Visele respiră
a amintirilor povară
dar nu mă mai inspiră
topite-n călimară
Triplu-mi suflet
din umbre, lumină și oglinzi
e împroșcat cu violet
de tineri vagabonzi
LA METROU
Nu vreau să port
pe cap de mort
gluga unui cerșetor
murdar, bătrîn, îngrozitor
Nu vreau joben din cărămidă
Pe hîrca-mi vrednică de milă
mi-aș pune o pălărie din oglinzi
s-o latre cîinii cei flămînzi
Azi peste glugă port joben
și cînd cerșesc
îngăim obscen
că-s doar un biet actor
supraviețuitor…
ORA ȘAPTE
Borcanul de miere
s-a umplut de-acum cu fiere
pe cînd ceasul bate
mai devreme de șase
sau mai tîrziu de șapte
Veșminte aruncate
pe cînd se face noapte
mai devreme de șase
sau mai tîrziu de șapte
Într-o margine de pat
bolnav nevindecat
ciclopul ochi ce nu-ngheață
și mai are încă viață
cîtă vreme ceasul bate
înainte de șase
sau mai tîrziu de șapte….
ÎNTÎLNIRE
Aștept un oaspete
cu părul răvășit de noapte
gînduri nedeslușite
și buze împietrite
Printre arlechini și măști
dorința-i învinsă
țigara stinsă
Lumina-i aprinsă doar pe jumătate
și umbrele din sentimente afumate…
Sărut de ucigaş
În holul verde
mă săruți
pe fugă
Rupi nasturii
nedesfăcuți
și făr’ de rugă
mă dezbraci
printre săruturi
și gîndaci
Apăsător
amețitor
te lași
mă las
În holul verde
dau lăcaș
sărutului
de ucigaș…
GUSTUL TĂU
Gustul tău de apă dulce
mă tot cheamă
fără teamă
să te beau
Gustul tău
Sărutul meu
Din apa dulce
te-ai născut
În apă dulce ai iubit
În apa dulce
ai murit….
Eviţi
Cum în oglindă nu te uiți
ai uitat sa te privești
mereu eviți și nu-ndraznești
Oglinda-i albă
fara pete
învelită în cearșaf
Lipită de perete
o fată plînge
în cearșaf
Dama albă
Ajungi sa respiri mereu
felii de ceață în noapte
Ochii nedoriti te îmbată
Întunericul de sub cutit
te cheamă acolo
lîngă asfințit
Lîngă o damă…
Albă
Tramvaiul de oglinzi
Tramvaiul de oglinzi
galbene și sparte
în care-n noapte te ascunzi
ne duce mai departe
Tramvaiu-i tot pe drum
pe drum
pe drum
scrum din scrum
din șoaptă în șoaptă
Tramvaiul de oglinzi
galbene și sparte
circulă întreaga noapte
De bilet nu-ți iau vre-un leu
și tramvaiu-i doar al meu…
Poze de la filmarile pentru :”Trei”
Regia: Pop Irimie Pompei,
Scenariu: Ramona Carcota,
Director imagine: Sergiu Cioban,
Coregrafia: Cristina Maria Iusan, joaca Cristina Maria Marocico
Serenade
Taclale
Fum de țigare
Două fete la taclale
Prima
de o deosebită candoare
rîde și are probleme mintale
A doua
fumează
o ascultă
și-i dă crezare
ca simplu exercițiu de socializare
Pe masă
cafeua-i rece
n-are lapte
și plicuri de zahăr
doar șapte
Fumul de țigare
desparte
Noroi
Nu vine nimeni
În inima mea
odăile goale
așteaptă musafiri
Bocancii grei
de depresii
intră năvală
tîrînd noroiul
peste preșul de alamă
Scrum căzut
Primul musafir
își aprinde țigarea
Al doilea
îngîndurat
păr răvășit
intră pe furiș
Cotrobăie
și nu găsește
S-a sfîrșit
Au plecat
Inima mea așteaptă
Fără gînduri
Bocanci
noroi…
MASCA FĂRĂ OCHI
Deschiși pe veci
ochi cu lacrimi reci
Umbra eternității
lacrima vieții
Fără mască
ochii goi
vor să renască
printre noi
Lumini aruncate
zdrențe îngropate
ochii fără mască
pot să încolțească
Renunt
Din noiembrie
umbre roşii trec în decembrie
Albul mă strânge
copil ce-n joacă plânge
În decembrie
mi-arunc umbra din noiembrie
copil sub ceru-înalt
fără umbră pe asfalt
Roșul umbrei din noiembrie
îl înnoptez în decembrie
Perfectă asimetrie
Renunț la copilărie
LA AMIAZĂ
La amiază
străzile sunt mai întortocheate
piețele mai aglomerate
și sufletu-i pe pe moarte
La amiază
cerșetoarea-i moartă
fără șoaptă
Viermii-i ies din țoale
cu entuziasmul orbitelor goale
SCHIȚĂ DE DECOR
De ai trăi mereu
în locul meu
somnul fără vise
în care doar iarna rătăcise
cu frica-n oase și un fior
ți-aș da la schimb trecut pe viitor
Într-o schiță de decor
fetița tunsă
cu fața ascunsă
copila fără vise
umbre de sentimente risipise
N-ai cum să mergi
abia plutești
Nu gîndești
doar simți că ești
într-o schiță de decor
unde visurile mor
DECEMBRIE
Suflete rătăcite
În noiembrie
Cuvintele amorțite
Îngheață în decembrie
E frig afară
Cu păru-i alb
Cu păru-i alb
Cuvîntul nu o mai atinge
Cu păru-i alb
Femeia plînge
În noiembrie
Cu păru-i alb
Cu păru-i alb
Zîmbește și îngheață
În decembrie
Cu Limbi amare
Verdele destin
În metroul levantin
Psihopatul intră în criză
Și se suie pe valiză
În metroul levantin
Dinspre verdele destin
Călătorii-s mulți
Cu ochii goi și toți tăcuți
În metroul levantin
Dinspre verdele destin
Valiza-i neagră și mică
În august
Zi de duminică
În metroul levantin
Dinspre verdele destin
Alba Nebunie
Noaptea ucide culoarea
Umbra zgârie zidul
Frânghia refuză nodul
Măscăriciul își mîngîie gheaba de lemn
Înfig alba nebunie
Venele se decojesc de rugină
Sentimentele sunt negociabile
Iubirea obscenă
Amintirile moarte
Călătorul
Călător
Zîmbind în gol
Ucigaș blînd
Ucizi totul doar prin gînd
Aripile i se-ntind
Vulturul moare plutind
La loc întunecat
Femeia nu ți-o privești
Cu mîna rece, întoarsă
Numai ce o mîngîi pe față
N-o iubești
Pe femeia ce-i zîmbești
În suflet venin
Clipele chin
Călător
Fără de vise
Gândurile-ți sunt ucise
E noapte și mă culc acum
Mîine plec din nou la drum
Un muzician
Soarele apune-n mare
Copilul n-are mâini
Cântă la pian
Cântecul n-are culoare
Dar copilu-i muzician
Ochii caută lumina
Ascunsă în oglindă
În ţărână dansează balerina
Pietrele n-au picioare ca să fugă
Copilul cântă…
Alb
Haosul a dispărut
Valiza cu masti furata
Soapta abandonata
Si mi-am dorit doar un sarut.
Gatul meu a spanzurat sarutul tau
Limba ta o tinea in brate pe a mea
Mainile au apus peste sufletul imaculat
Iar eu m-am încolacit in juru-ti
Fara sa te mai las…
Trei
Femeia în rochie alba asteapta soarele să răsară. La mâna dreaptă atârna ceasul de marmura care îi șoptea mii de cuvinte. Femeia era singură la balul acela mascat și dansa. Se învârtea în jurul cuplurilor de acolo dându-și seama că toți cei prezenți sunt învăluiți de somnolență. Ea râdea, ochii îi străluceau a bucurie. Ochii ei emanau energie și candoare. Fata era într-o stare de fericire, speranță și naivitate.
În mijlocul sălii de dans, femeia în rochie rosie, care râdea destul de zgomotos, avea pe față o masca albă. Culoriile din sală cădeau pe rând una câte una. Rochia cea rosie a acestei femei părea sfâșiată de o fiară. Sufletul ei de foc se amesteca cu acele suflete din acea mulțime. Se înstrăinase de ceilalți, era doar ea care îl îmbrățișa pe el. Era cu un el. Ea nu era singura niciodata. Bărbatul o ținea strâns în brațe și îi smulgea văpaia de pe rochie. Îi smulgea fiara care îi sfâșiase rochia, îi smulgea părul răvășit de gânduri și apoi îi smulgea ultima respirație.
În sala erau trei oglinzi, iar umbra și lumina trăiau necontenit reflectate-n oglinzi. Umbra era mult mai reflectată și mai evidentă, lumina era veșnic în umbra, veșnic invizibila, veșnic netrăită.
În coltul din dreapta, lângă semineu se află femeia în rochie neagră. Nu privește pe nimeni, nu dansează, nu are mască, așa cum nu are nici femeia în alb. Este foarte singură în mulțime. Rămasă cu privirea lipită de podea, femeia încercă să-și reamintească cine este. Sunetul viorii se aude din ce în ce mai tare, și toți din sală se rotesc intr-un cerc nebun. Sunetul are un miros înțepător.
Femeia în negru este sedată de o realitate inutilă. Dar totuși zâmbește. Zâmbetul ei este născut dintr-un scepticism refulat. De pe buze îi țâșnesc tulburările, nevrozele și revoltele.
Nimeni de la acel bal nu o vede.
Este singură în mulțime. Se simte izgonită din propria viață.
Inima și sufletul, plasate între coaste, sunt veșnic zgâriate de metalul ce învelește gândul.
Ochii de carton i s-au decupat când a uitat să mai privească.
Balul se încheie.
Cele trei femei se desprind din decor, se iau de mână, făcând o mică plecăciune după care ies pe usa neagră într-o altă sală.
Cele trei oglinzi reflectă rochiile. Măstile rămân pe chipurile celorlalți.
Imi place…
imi place sa am prieteni imaginari.:)))
imi place când dorm să cânt şi să dansez cu o mână in aer
imi place cand le demonstrez oamenilor prosti ca sunt prosti:)))))
Imi place sa ascult muzica buna
imi place :Al Pacino,Marian Ralea,Oana Pellea,Peter O’toole
Imi place marea….
Imi place rosu
Ador contrastele(mai ales in relatii):)))
Imi place sa daruiesc celor din jur clipe frumoase
Imi place sa comunic cu oameni inteligenti dar si cu oameni prosti,cu oameni prosti pt ca aia ma amuza 
))))
imi place vara si toamna
Imi place Nichita Stanescu si Bacovia
Imi place Eugen Doga si Michael Nyman
Imi place sa privesc cerul
Imi place sa stau in iarba si sa privesc cerul
Imi place sa descoper necunoscutul:)))
Culoarea Eu-lui
Sufletul meu este verde.
Respiratia mea este galbena.
Logica este rosie,iar confuzia neagra.
Intrebarile mele sunt albastre,iar raspunsurile violet.
Glasul meu este alb si privirea cenusie.
Sunt o multitudine de culori,fiecare spunand cate ceva despre ceea ce reprezint in acest Univers.
Sunt haosul si ordinea in acelasi timp.
Sunt imbinarea dintre suflet si privire.Adica,dintre verde si gri.
Sunt imbinarea dintre glas si raspuns,adica dintre alb si violet.
Sunt imbinarea dintre respiratie si logica,adica dintre galben si rosu.
Iar la final sunt imbinarea dintre intrebare si confuzie,albastru si negru.
Asta sunt eu!
Marian Râlea
Marin Moraru
S-a născut la data de 31 ianuarie 1937 în oraşul Bucureşti. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (I.A.T.C.) “I.L.Caragiale” în anul 1961, având ca examen de diplomă rolul Agamiţă Dandanache din piesa “O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale.
După absolvirea facultăţii, a activat ca actor pe scenele de la Teatrul Tineretului (1961-1964), apoi la Teatrul de Comedie (1965-1968), la Teatrul Lucia S. Bulandra (1968-1971) şi la Teatrul Naţional “I. L. Caragiale” (1971-1974).
După o perioadă în care a predat în calitate de conferenţiar universitar la I.A.T.C. Bucureşti (1974-1980), s-a reîntors în anul 1980 la Teatrul Naţional “I. L. Caragiale”, unde este actor şi în prezent. Din anul 2002 este Societar de onoare al Teatrului Naţional din Bucureşti.
George Ivaşcu
Îndrăgitul actor şi director al Teatrului Metropolis, s-a născut la 15 februarie 1968, în Bucureşti. A absolvit Academia Română de Teatru şi Film în 1993, la clasa profesorului Gelu Colceag.
A jucat numeroase roluri în teatru, teatru radiofonic, televiziune şi filme de lung metraj, în ţară şi peste hotare. Regizor, conferenţiar universitar, doctor la U.N.A.T.C. din Bucureşti şi Sibiu, George Ivaşcu este doctor în Artele Spectacolului cu tema “Logica absurdului în arta spectacolului din secolul XX”.
În 2005, a jucat în serialul de comedie „Cuscrele“, difuzat de Naţional TV, în care le-a avut partenere pe Draga Olteanu-Matei şi Rodica Popescu-Bitănescu. George Ivaşcu l-a interpretat atunci pe Aristide Supusu, un bărbat „terorizat“ de soacră şi nevastă.
În anul 2006 a înfiinţat Teatrul Metropolis din Bucureşti, până atunci fiind actor la Teatrul Naţional I.L. Caragiale.
Clovnul si negustorul
Cei doi clovni se priveau incercand sa-si reaminteasca de unde se cunosteau.
Clovnul cu chip alb si pictat de lacrimi,se uita la fata.Era clovn la fel ca el,numai ca ea zambea.
-,,Nimeni nu ne mai vrea.Oamenii nu ne mai iubesc”
-,,Dar ei ce cauta aici?”Intreaba fata,aratand spre public
-,,Ei?Ei cauta zambetul,fercirea…”
-,,Ne cauta pe noi,nu-i asa?”
Clovnul o ia in brate incercand sa ii spuna adevarul.Stia ca fata nu il va accepta niciodata,stia ca adevarul o va rani,dar nu suporta sa o minta.
Se ridica,o ia de mana,se intoarce catre public si striga:
-,,Ati gresit locul!Aici nu veti gasi fericirea!Aici e doar joc de umbre,intuneric,cortina si oglinizi.”
-,,Oglinzi?”
-,,Da,da,da…oglinzi!Aici oamenii isi vor vedea sufletul in toata splendoarea lui,isi vor vedea cele mai mari si mai ascunse temeri,precum si cele mai negre ganduri…”
Clovnul a incercat sa plece de pe scena,insa copila l-a tras de mana.
-,,Si pe mine vrei sa ma lasi aici cu ei?Vrei sa sufar impreuna cu ei?Vrei sa le suport privirile suspendate-n gol?”
Reflectoarele au inceput sa lumineze deasupra valizei uitate pe scena.
Clovnul se indreapta cu pasi grabiti,deschide valiza,dar nu gaseste nimic.
-,,Valiza era pentru public…E goala”
Clovnul incepe sa rada si sa planga in acelasi timp.
-,,Tu mi-ai furat lucrurile din valiza!Stiam ca nu ma vei lasa sa le arat realitatea!Hoato!!!”
Clovnul incepuse sa o deteste pe fata,sa o dispretuiasca,desi stia ca intentia era buna.
Pe scena apare un negustor.Se indreapta catre clovn incercand sa ii faca o propunere.
-,,Esti de mult timp clovn?”
Clovnul face un gest de superioritate lasandu-se pe spate cu coatele de bara din spatele sau,zambeste ironic si spune:
-,,Cam de multicel.Am experienta,nu gluma…Sunt maestru”
-,,Uite ce e,am auzit ca ti-au disparut lucrurile din valiza.Daca vrei,poti sa le recapeti.”
-,,Imi este teama,teama ca publicul nu o sa inteleaga darul meu”
-,,Tocmai mi-ai spus ca ai experienta in meseria ta,deci o sa ai talentul necesar sa ii faci sa il inteleaga.”
-,,Da,da,am experinta,ca sa nu mai vorbim de talent…doar ma stii…”
-,,Eu iti dau lucrurile inapoi cu conditia sa bei aceste iluzii din aceasta cana”
-,,Adica..eu sa uit de realitate,pentru acesti ignoranti?”
-,,Draga prietene,este vorba de sacrificiu.Esti dispus sa dai ceea ce ai si sa ramai fara?”
Pe cana scria:,,Realitatea e iluzia,iar iluzia e decat o simpla realitate”
-,,Am sa beau,desi stiu ca ochii lor nu se vor deschide niciodata”
Dupa ce a terminat de baut,in valiza au aparut doua mari oglinzi,care reflectau realitatea si fictiunea simultan.
Clovnul nu mai putea sa le explice,care este realitatea si care este fictiunea,ochii oamenilor ramanand vesnic inchisi.
Publicul a ramas acelasi!
Legenda:Negustorul=Constiinta clovnului,
Trupul peretelui
Peretele e decojit si verde
Tine în palme două tablouri pictate cu sînge
Pe ochi jumuliţi stă scrisul copilului de doi ani
Stii tu cel cu carioca rosie intre degete
Gîtul peretelui spînzură un poster cu un pian
Talpile peretilor pasesc pe cutitele aruncate de criminali
Azi oglinzile nu reflecta nimic
Cubul de gheaţă
Stăteam amîndoi chirciţi într-un cub de gheaţă,goi,cu palmele lipite de zidul ce ne despărţea.Te-ai uitat cu un surîs amar la mine şi-ai spus:
-„Eram îngrijorat cînd ai plecat…”
-,,De ce? Credeai c-am mai ucis un suflet?Stai liniştit,nu am mai comis o crimă.”
Am început să rîd,neluînd în seamă privirea-i tristă de pe faţa sa.
-,,Mă bucur pentru acel suflet care a rămas intact,căci dacă te-ar fi întîlnit s-ar fi îngrozit şi chinuit.”
Privirea-i tristă plină de amintiri,regreta că m-a întîlnit.Mă detesta şi mă iubea pentru dezechilibrul sufletului său.
Brusc,a zîmbit sarcastic şi-a spus:
-,,Să îţi spun şi că ai obiceiul să distrugi suflete?Şi că mi-ai luat şi sufletul meu,l-ai călcat în picioare şi l-ai izbit de toţi pereţii şi mi-ai rupt inima pînă ce tot sîngele s-a scurs pe pămîntul rece şi umed?”
Tăceam.Ştiam că avea dreptate.
Cu ochii pironiţi în privirea mea,a continuat :
-,,Sau,să sar peste partea aceasta neinteresantă?”
Palma mea a coborît uşor pe zidul gros de gheaţă, i-am zîmbit şi i-am răspuns:
-,,Vreau să-mi spui ce simţi”
Voiam să se elibereze de toată suferinţa pe care i-o provocasem odată.
Nu m-a auzit,şi-a continuat discursul pe care-l avea pregătit din secunda în care-l lăsasem sîngerînd la podea.
-,,În fond şi la urma urmei,ce mai contează un suflet?”
Lumina de pe scenă s-a stins,iar reflectoarele au început să se concentreze asupra cubului de gheaţă în care ne aflam.
-,,Spune tot ce simţi,vreau să te eliberezi”.
Insistam deşi ştiam că îi era teamă şi inima-i bătea cu spaimă-înnegurată. Îi era teamă de libertate.Ştia că odată eliberat,îi voi ucide din nou sufletul şi îl voi tulbura mai îngrozitor decît data precedentă.
Băiatul,cu ochii de un albastru spălăcit şi părul precum spicul de grîu ,a oftat şi-a spus:
-,,Cred că în loc de eliberare,va fi sclavie…”
-,,Şi dacă te rog sa te eliberezi pentru mine?”
-,,Şi tu ce o să faci pentru mine?”
Mă condiţiona,iar acest lucru mă făcea să mă retrag,căci nimeni nu o mai făcuse,eu eram cea care condiţiona,iar rolul de condiţionată îmi displăcea total.
Am preferat să tac.
-,,Promiţi că te vei elibera?” A fost singurul lucru care mă interesa.
Eliberîndu-se pe el,mă elibera şi pe mine,amîndoi fiind în acel cub blestemat de gheaţă.
-,,Cu tine,am învăţat să mă mulţumesc cu puţin.”
A spus aceasta,uitîndu-se spre public.Nu vorbea cu mine.Vorbea cu trecutul.
Mă privea cu spaimă în timp ce-i vorbeam şi îl amăgeam,apoi uşor mă retrăgeam,apoi din nou il amăgeam,cu sufletul lui mă jucam.
-,,Eşti foarte vagă în ceea ce-mi spui,te fereşti întotdeauna să îmi spui în ce fel anume sunt important pentru tine.
Nu-i puteam spune că eliberarea lui,era de fapt eliberarea mea,nu puteam să-i arăt încă o data individualismul meu dus pînă la extrem.
Băiatul cu ochii albaştrii şi chipul trîntit de iluzii se uita prin mine.
-,,De ce mă amăgeşti din nou?”
Nu i-am răspuns.Însă,am continuat să-l conving să facă ce voiam.
-,,Vreau să te eliberezi ,deoarece încă sper la o refacere a sufletului.”
Pe scenă au apărut doi figuranţi ,care au început să dea cu piatra în cubul de gheaţă,sperînd să-l spargă.
Unul ţinea în mîna dreaptă o cutie cu chibrituri pe care scria mare:
,,IUBIREA ARDE ÎN FOCUL DE GHEAŢĂ”
După încercări nenumărate de a sparge cubul,cei doi au plecat.
El m-a întrebat,cu ochii plini de lacrimi,bănuitori:
-,,Sufletului meu,al tău,al nostr?”
I-am răspuns,încercînd să ocolesc într-un mod discret adevarul.
-,,Nu stiu cît de nerefăcut este al tău,dar ştiu cît de nerefăcut este al meu.”
-,,Şi vrei să te agăţi de mine să ţi-l refaci şi pe mine să mă laşi în urmă ca pe un obiect folositor,dar folosit?”
Pe scenă au reapărut cei doi figuranţi cu o piatră mai mare,încercînd din nou sa spargă cubul.
Ce cu piatra,se întoarce către public şi strigă plin de disperare:
-,,Este imposibil,atîta timp cît fata nu îl iubeşte!!!”
Strigătul lui are un ecou negru,plin de ură.
Băiatul stă pe gînduri şi fixîndu-mă cu privirea spune:
-,,O să mă eliberez,dar numai dacă te transformi,dacă vei renunţa la egoismul atît de caracteristic tie”
-,,Sunt de acord”,i-am răspuns,deşi îl amăgeam.
-,,E bine că cel puţin îmi dai o speranţă”,si-a zîmbit mai fericit ca nicicand.
La auzul cuvîntului: SPERANŢĂ , cubul s-a spart!
Sa fi fost pianistul?
Pianistul fara maini
Fata cu ochii de smoala incinsa si chipul inocent,a lasat in urma suflete paralizate,priviri in gol,chipuri patate de lacrimi inghetate si multe soapte.Sa fi fost demon?Sa fi fost inger?
Nimeni nu a gasit raspunsul.
Ii placea sa transforme sufletele.
Pianistul,a continuat sa cante cu ajutorul privirii lasate-n gol,pentru fata care ii taiase mainile.
I le taiase deoarece stia ca sacrificiul de a canta normal,nu e sacrificiu,ea isi dorea imposibilul.
Pianistul canta cele mai frumoase melodii din toate timpurile,sperand ca ea sa ajunga sa-l iubeasca
Nu era trist ca il lasase fara maini,era disperat caci nu putea sa-i ofere mai mult,decat melodiile cantate cu privirea.
Fata cu chip inocent,ii zambea,il amagea,il tulbura,asa cum o mai facuse si cu alte suflete.
Acest mare pianist,nu era nici primul suflet chinuit si nici ultimul.
Copila,i-a cerut,zambind,sa faca si mai multe sacrificii.I-a cerut sa-si smulga ochii si sa-i puna intr-o cutie de carton pe care scrie cadou.
Pianistul,fara sa stea pe ganduri,s-a dus in umbra trecutului,a luat cutitul si-a-nceput sa-si decupeze ochii.
Fata a inceput sa rada si l-a pus sa cante.
I-a cantat cu ajutorul gaurilor ce au ramas dupa smulgerea ochiilor.
Insa,nici asta nu a multumit-o pe copila cu cel mai inocent zambet,si a plecat.
Pianul,brusc s-a dezacordat,pianistul pe loc a-nnebunit si sufletul i-a murit.
Si-n camera cea alba,el purtand amintirea chipului ei in mintea sa imprastiata,el inca o asteapta…
Insa fata e acum intr-un alt decor amagind si chinuind un alt suflet,dupa care-l ucide,si-apoi pleca cu un zambet..inocent..lasand sa putrezeasca un alt suflet mort.
Imi place?…
Imi place de tine pentru ca esti mereu la dispozitia mea in orice clipa,secunda.Imi place ca pot sa stau oricat timp vreau langa tine,dupa care sa plec si tu sa ma astepti…
Imi place ca nu ma judeci niciodata,imi place ca ma adori pentru ceea ce sunt,chiar daca sunt mai noncomformista decat noncomformismul in sine.Imi place ca esti sincer…si sincer,nu ai avea motiv sa ma minti,stii prea bine ca vad dincolo de aparente.Imi place ca daca o sa te las dracului,tu o sa speri sa ma gasesti si o sa ma astepti fara niciun repros.Imi place ca esti atat de sensibil incat daca ridic putin tonul,te ironizez sau te critic,te pierzi si incepi sa plangi.Imi place timiditatea ta iesita din comun,care de multe ori insa ma calca pe nervi.Imi place ca mereu ma aprobi si nu-mi iesi niciodata din cuvant.Imi place ca nu astepti nimic de la mine si ca simpla mea prezenta e ca o gura de aer pentru tine.
Imi place cand imi ceri sfaturi in absolut orice si le pui in aplicare.
PS:Si totusi,NU IMI PLACE!!!!
asculta
Nu imi mai pasa
Nu imi mai pasa.Da,ai auzit foarte bine,nu imi mai pasa.Te miri?De ce te miri?Poate pentru faptul ca inainte nu aveam destul curaj sa plec si ma complaceam in acea senzatie de Deja-Vu.Remember??Da,nu imi mai pasa ca ai uitat ca cerul are mii de culori iar eu pot alege zilnic o culoare si sa o astern pe sufletul plin de cenusa.Nu imi mai pasa ca nu ai fost in stare sa bei apa marii si mie sa imi dai pamantul.Nu imi mai pasa ca vii dincolo de lumea papusilor de plastic.Nu imi mai pasa sufletul e foc iar al meu e apa si ti-l pot stinge in orice clipa as vrea.Nu imi mai pasa ca privirea ta ucide cuvantul de pe cruce si pietrele au memoria vibratiei tale.Si inca ceva:Nu imi pasa ca m-ai uitat la marginea orasului printre gunoaiele de cuvinte suprapuse si rastalmacite de zeci de ori…
Rain…
Cum arata o dimineata la mine
Dualitatea fiintei umane
Dualitatea fiintei umane deriva din insasi structura acesteia,a creatiei si a destinului.Fiinta umana tinzand spre bine,poate calca pe urmele raului,fie voit,fie nevoit.Aspirand la perfectiune,de cele mai multe ori,savarseste un rau necesar.Binele si raul sunt percepute in mod diferit de om,raportat la valorile in care a fost crescut,educat si nu mai putin la fondul genetic pe care il mosteneste.Binele si raul,ales in viata de fiecare individe alegerea sa,dar si mana destinului…
Eu pot,eu sunt un magician
Poti tu sa aduci lumeaa aproape
Cat sa incapa intr-un mar?
Cu pestii ce traiesc in ape
Poti sa vorbesti intr-adevar?
Tu, ca voinicul din poveste
Poti creste-o zi cat intr-un an?
REFREN:
Eu pot, eu sunt magician x4
De pe ecran ma uit la tine
Ma uit la tine, eu te vad
De nu te-astamperi sa stii bine
Ma supar rau si fac prapad
Tu, cand la sotii iti e gadul,
Poti tine serpi intr-un ghiozda?
REFREN:
Eu pot, eu sunt magician x4
Poti tu ruga norii de pe munte
Sa toarne ploaia intr-un pahar?
Poti face iarba sa se-nalte
Cat o padure de stejar?
Tu poti cu o motocicleta
Sa navighezi intr-un lighean?
REFREN:
Eu pot, eu sunt magician x4
Toate acestea si mai multe
Stau numai in puterea mea
Cine nu crede sa m-asculte
De-aceea sunt magician.
Marian Ralea
Pur si simplu imi place Marian Ralea.E un actor cu care Romania ar trebui sa se mandreasca.E unul dintre cei mai buni actori ai nostri,pe langa:Oana Pellea,Morar,Carmen Tanase si multi altii.Inca imi e dor si ma gandesc cu nostalgie la emisiunea pe care o facea acum cativa ani,Abracadabra.Va ramane mereu in mintea celor care au apucat sa vada acea emisiune,ca Magicianu.Doamne ce mult il mai iubeau copii,iar eu priveam de fiecare data fascinata emisiunea lui.Paca\t ca nu se mai da pe post,pt ca si acum as fi privi-o la fel de entuziasmata.
Marian Ralea si-a dorit mereu sa fie actor. Visul i s-a implinit. In 1982 a devenit actor profesionist, cu acte in regula.
Marian Ralea este genul de actor total, care trece cu aceeasi usurinta de la comedie, la drama, de la teatrul pentru adulti, la teatrul pentru copii. Este unul dintre cei mai cautati actori romani,are peste 20 de ani de cariera scenica si a pus bazele Teatrului National pentru Copii. Este de asemenea cel mai proaspat profesor de actorie de la Sibiu.
Marian se numara printre actorii de prestigiu ai teatrului romanesc. Renumit pentru talentul sau de comedie, Marian Ralea emotioneaza si suprinde totodata in rolurile de tragedie. Si-a petrecut toata viata pe scena, iar dupa Revolutie, s-a mutat intre copii.
Pe langa teatru si film a realizat si emisiuni TV.
- 1991 Realizator de emisiuni la TVR 1.
- 1995 Realizator al emisiunii Abracadabra la PRO TV.
Printre cele mai semnificative roluri in filme, amintim:
1985 -Sergiu – in Pastreaza-ma doar pentru tine – regia Dan Marcoci;
1988- Matei – in Cenusa pasarii din vis – regia Dorin Doroftei;
1990- Marin -in Sanda- regia Cristiana Nicolae;
1991 -Dinu – in Pasaj – regia George Busecan;
2001 -Ofiter german – in Martor ocular – regia Costa Gavras
Dintre spectacolele de teatru in care a jucat âMagicianulâ, mentionam: “Sluga la doi stapani” de Carlo Goldoni, “O noapte furtunoasa” de I.L.Caragiale, “Iluzia comica” de Corneille, “Triumful dragostei” de Marivaux, “Scorpia imblanzita” de W. Shakespeare, “Jurnalul unui nebun” de Gogol, “Regele Ioan” de W. Shakespeare, “O scrisoare pierduta” de I.LCaragiale, “Mult zgomot pentru nimic” de W. Shakespeare, “Memoria celor care au trecut” dupa Evanghelia lui Ioan, “Experimentul Iov” dupa Vechiul Testament, “Persii” de Eschil, “Exact in acelasi timp” de Gelu Naum, “Electra” dupa Sofocle si Euripide.
Premii:
Premiul special al juriului la Gala Tanarului Actor, Costinesti (1984)
Cel mai bun actor al anului, UNITER (1988)
Cel mai bun actor de comedie, Festivalul I.L.Caragiale (1990)
Eu pot,eu sunt magician
The piano…
Parov Stelar-Matilda
Cocaine
Deci melodia asta este aboslut superba…iar versurile….sunt foarte profunde…
O melodie absolut superba
Days like this
ai cascat,te-ai limitat
