Category Archives: Teatru

Marin Moraru

Posted by Ramona Cârcotă on





S-a născut la data de 31 ianuarie 1937 în oraşul Bucureşti. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (I.A.T.C.) “I.L.Caragiale” în anul 1961, având ca examen de diplomă rolul Agamiţă Dandanache din piesa “O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale.
După absolvirea facultăţii, a activat ca actor pe scenele de la Teatrul Tineretului (1961-1964), apoi la Teatrul de Comedie (1965-1968), la Teatrul Lucia S. Bulandra (1968-1971) şi la Teatrul Naţional “I. L. Caragiale” (1971-1974).
După o perioadă în care a predat în calitate de conferenţiar universitar la I.A.T.C. Bucureşti (1974-1980), s-a reîntors în anul 1980 la Teatrul Naţional “I. L. Caragiale”, unde este actor şi în prezent. Din anul 2002 este Societar de onoare al Teatrului Naţional din Bucureşti.

George Ivaşcu

Posted by Ramona Cârcotă on



Îndrăgitul actor şi director al Teatrului Metropolis, s-a născut la 15 februarie 1968, în Bucureşti. A absolvit Academia Română de Teatru şi Film în 1993, la clasa profesorului Gelu Colceag.
A jucat numeroase roluri în teatru, teatru radiofonic, televiziune şi filme de lung metraj, în ţară şi peste hotare. Regizor, conferenţiar universitar, doctor la U.N.A.T.C. din Bucureşti şi Sibiu, George Ivaşcu este doctor în Artele Spectacolului cu tema “Logica absurdului în arta spectacolului din secolul XX”.
În 2005, a jucat în serialul de comedie „Cuscrele“, difuzat de Naţional TV, în care le-a avut partenere pe Draga Olteanu-Matei şi Rodica Popescu-Bitănescu. George Ivaşcu l-a interpretat atunci pe Aristide Supusu, un bărbat „terorizat“ de soacră şi nevastă.
În anul 2006 a înfiinţat Teatrul Metropolis din Bucureşti, până atunci fiind actor la Teatrul Naţional I.L. Caragiale.

Clovnul si negustorul

Posted by Ramona Cârcotă on

Cei doi clovni se priveau incercand sa-si reaminteasca de unde se cunosteau.
Clovnul cu chip alb si pictat de lacrimi,se uita la fata.Era clovn la fel ca el,numai ca ea zambea.
-,,Nimeni nu ne mai vrea.Oamenii nu ne mai iubesc”
-,,Dar ei ce cauta aici?”Intreaba fata,aratand spre public
-,,Ei?Ei cauta zambetul,fercirea…”
-,,Ne cauta pe noi,nu-i asa?”
Clovnul o ia in brate incercand sa ii spuna adevarul.Stia ca fata nu il va accepta niciodata,stia ca adevarul o va rani,dar nu suporta sa o minta.
Se ridica,o ia de mana,se intoarce catre public si striga:
-,,Ati gresit locul!Aici nu veti gasi fericirea!Aici e doar joc de umbre,intuneric,cortina si oglinizi.”
-,,Oglinzi?”
-,,Da,da,da…oglinzi!Aici oamenii isi vor vedea sufletul in toata splendoarea lui,isi vor vedea cele mai mari si mai ascunse temeri,precum si cele mai negre ganduri…”
Clovnul a incercat sa plece de pe scena,insa copila l-a tras de mana.
-,,Si pe mine vrei sa ma lasi aici cu ei?Vrei sa sufar impreuna cu ei?Vrei sa le suport privirile suspendate-n gol?”
Reflectoarele au inceput sa lumineze deasupra valizei uitate pe scena.
Clovnul se indreapta cu pasi grabiti,deschide valiza,dar nu gaseste nimic.
-,,Valiza era pentru public…E goala”
Clovnul incepe sa rada si sa planga in acelasi timp.
-,,Tu mi-ai furat lucrurile din valiza!Stiam ca nu ma vei lasa sa le arat realitatea!Hoato!!!”
Clovnul incepuse sa o deteste pe fata,sa o dispretuiasca,desi stia ca intentia era buna.
Pe scena apare un negustor.Se indreapta catre clovn incercand sa ii faca o propunere.
-,,Esti de mult timp clovn?”
Clovnul face un gest de superioritate lasandu-se pe spate cu coatele de bara din spatele sau,zambeste ironic si spune:
-,,Cam de multicel.Am experienta,nu gluma…Sunt maestru”
-,,Uite ce e,am auzit ca ti-au disparut lucrurile din valiza.Daca vrei,poti sa le recapeti.”
-,,Imi este teama,teama ca publicul nu o sa inteleaga darul meu”
-,,Tocmai mi-ai spus ca ai experienta in meseria ta,deci o sa ai talentul necesar sa ii faci sa il inteleaga.”
-,,Da,da,am experinta,ca sa nu mai vorbim de talent…doar ma stii…”
-,,Eu iti dau lucrurile inapoi cu conditia sa bei aceste iluzii din aceasta cana”
-,,Adica..eu sa uit de realitate,pentru acesti ignoranti?”
-,,Draga prietene,este vorba de sacrificiu.Esti dispus sa dai ceea ce ai si sa ramai fara?”
Pe cana scria:,,Realitatea e iluzia,iar iluzia e decat o simpla realitate”
-,,Am sa beau,desi stiu ca ochii lor nu se vor deschide niciodata”
Dupa ce a terminat de baut,in valiza au aparut doua mari oglinzi,care reflectau realitatea si fictiunea simultan.
Clovnul nu mai putea sa le explice,care este realitatea si care este fictiunea,ochii oamenilor ramanand vesnic inchisi.
Publicul a ramas acelasi!

Legenda:Negustorul=Constiinta clovnului,

Cubul de gheaţă

Posted by Ramona Cârcotă on

Stăteam amîndoi chirciţi într-un cub de gheaţă,goi,cu palmele lipite de zidul ce ne despărţea.Te-ai uitat cu un surîs amar la mine şi-ai spus:
-„Eram îngrijorat cînd ai plecat…”
-,,De ce? Credeai c-am mai ucis un suflet?Stai liniştit,nu am mai comis o crimă.”
Am început să rîd,neluînd în seamă privirea-i tristă de pe faţa sa.
-,,Mă bucur pentru acel suflet care a rămas intact,căci dacă te-ar fi întîlnit s-ar fi îngrozit şi chinuit.”
Privirea-i tristă plină de amintiri,regreta că m-a întîlnit.Mă detesta şi mă iubea pentru dezechilibrul sufletului său.
Brusc,a zîmbit sarcastic şi-a spus:
-,,Să îţi spun şi că ai obiceiul să distrugi suflete?Şi că mi-ai luat şi sufletul meu,l-ai călcat în picioare şi l-ai izbit de toţi pereţii şi mi-ai rupt inima pînă ce tot sîngele s-a scurs pe pămîntul rece şi umed?”
Tăceam.Ştiam că avea dreptate.
Cu ochii pironiţi în privirea mea,a continuat :
-,,Sau,să sar peste partea aceasta neinteresantă?”
Palma mea a coborît uşor pe zidul gros de gheaţă, i-am zîmbit şi i-am răspuns:
-,,Vreau să-mi spui ce simţi”
Voiam să se elibereze de toată suferinţa pe care i-o provocasem odată.
Nu m-a auzit,şi-a continuat discursul pe care-l avea pregătit din secunda în care-l lăsasem sîngerînd la podea.
-,,În fond şi la urma urmei,ce mai contează un suflet?”
Lumina de pe scenă s-a stins,iar reflectoarele au început să se concentreze asupra cubului de gheaţă în care ne aflam.
-,,Spune tot ce simţi,vreau să te eliberezi”.
Insistam deşi ştiam că îi era teamă şi inima-i bătea cu spaimă-înnegurată. Îi era teamă de libertate.Ştia că odată eliberat,îi voi ucide din nou sufletul şi îl voi tulbura mai îngrozitor decît data precedentă.
Băiatul,cu ochii de un albastru spălăcit şi părul precum spicul de grîu ,a oftat şi-a spus:
-,,Cred că în loc de eliberare,va fi sclavie…”
-,,Şi dacă te rog sa te eliberezi pentru mine?”
-,,Şi tu ce o să faci pentru mine?”
Mă condiţiona,iar acest lucru mă făcea să mă retrag,căci nimeni nu o mai făcuse,eu eram cea care condiţiona,iar rolul de condiţionată îmi displăcea total.
Am preferat să tac.
-,,Promiţi că te vei elibera?” A fost singurul lucru care mă interesa.
Eliberîndu-se pe el,mă elibera şi pe mine,amîndoi fiind în acel cub blestemat de gheaţă.
-,,Cu tine,am învăţat să mă mulţumesc cu puţin.”
A spus aceasta,uitîndu-se spre public.Nu vorbea cu mine.Vorbea cu trecutul.
Mă privea cu spaimă în timp ce-i vorbeam şi îl amăgeam,apoi uşor mă retrăgeam,apoi din nou il amăgeam,cu sufletul lui mă jucam.
-,,Eşti foarte vagă în ceea ce-mi spui,te fereşti întotdeauna să îmi spui în ce fel anume sunt important pentru tine.
Nu-i puteam spune că eliberarea lui,era de fapt eliberarea mea,nu puteam să-i arăt încă o data individualismul meu dus pînă la extrem.
Băiatul cu ochii albaştrii şi chipul trîntit de iluzii se uita prin mine.
-,,De ce mă amăgeşti din nou?”
Nu i-am răspuns.Însă,am continuat să-l conving să facă ce voiam.
-,,Vreau să te eliberezi ,deoarece încă sper la o refacere a sufletului.”
Pe scenă au apărut doi figuranţi ,care au început să dea cu piatra în cubul de gheaţă,sperînd să-l spargă.
Unul ţinea în mîna dreaptă o cutie cu chibrituri pe care scria mare:
,,IUBIREA ARDE ÎN FOCUL DE GHEAŢĂ”
După încercări nenumărate de a sparge cubul,cei doi au plecat.
El m-a întrebat,cu ochii plini de lacrimi,bănuitori:
-,,Sufletului meu,al tău,al nostr?”
I-am răspuns,încercînd să ocolesc într-un mod discret adevarul.
-,,Nu stiu cît de nerefăcut este al tău,dar ştiu cît de nerefăcut este al meu.”
-,,Şi vrei să te agăţi de mine să ţi-l refaci şi pe mine să mă laşi în urmă ca pe un obiect folositor,dar folosit?”
Pe scenă au reapărut cei doi figuranţi cu o piatră mai mare,încercînd din nou sa spargă cubul.
Ce cu piatra,se întoarce către public şi strigă plin de disperare:
-,,Este imposibil,atîta timp cît fata nu îl iubeşte!!!”
Strigătul lui are un ecou negru,plin de ură.
Băiatul stă pe gînduri şi fixîndu-mă cu privirea spune:
-,,O să mă eliberez,dar numai dacă te transformi,dacă vei renunţa la egoismul atît de caracteristic tie”
-,,Sunt de acord”,i-am răspuns,deşi îl amăgeam.
-,,E bine că cel puţin îmi dai o speranţă”,si-a zîmbit mai fericit ca nicicand.
La auzul cuvîntului: SPERANŢĂ , cubul s-a spart!

Pianistul fara maini

Posted by Ramona Cârcotă on

Fata cu ochii de smoala incinsa si chipul inocent,a lasat in urma suflete paralizate,priviri in gol,chipuri patate de lacrimi inghetate si multe soapte.Sa fi fost demon?Sa fi fost inger?
Nimeni nu a gasit raspunsul.
Ii placea sa transforme sufletele.
Pianistul,a continuat sa cante cu ajutorul privirii lasate-n gol,pentru fata care ii taiase mainile.
I le taiase deoarece stia ca sacrificiul de a canta normal,nu e sacrificiu,ea isi dorea imposibilul.
Pianistul canta cele mai frumoase melodii din toate timpurile,sperand ca ea sa ajunga sa-l iubeasca
Nu era trist ca il lasase fara maini,era disperat caci nu putea sa-i ofere mai mult,decat melodiile cantate cu privirea.
Fata cu chip inocent,ii zambea,il amagea,il tulbura,asa cum o mai facuse si cu alte suflete.
Acest mare pianist,nu era nici primul suflet chinuit si nici ultimul.
Copila,i-a cerut,zambind,sa faca si mai multe sacrificii.I-a cerut sa-si smulga ochii si sa-i puna intr-o cutie de carton pe care scrie cadou.
Pianistul,fara sa stea pe ganduri,s-a dus in umbra trecutului,a luat cutitul si-a-nceput sa-si decupeze ochii.
Fata a inceput sa rada si l-a pus sa cante.
I-a cantat cu ajutorul gaurilor ce au ramas dupa smulgerea ochiilor.
Insa,nici asta nu a multumit-o pe copila cu cel mai inocent zambet,si a plecat.
Pianul,brusc s-a dezacordat,pianistul pe loc a-nnebunit si sufletul i-a murit.
Si-n camera cea alba,el purtand amintirea chipului ei in mintea sa imprastiata,el inca o asteapta…
Insa fata e acum intr-un alt decor amagind si chinuind un alt suflet,dupa care-l ucide,si-apoi pleca cu un zambet..inocent..lasand sa putrezeasca un alt suflet mort.